de căteva zile visez soarele.
întreg roșu nefalsificat de nicio umbră,
o combinație perfectă de caldură și lumină.

mă sprijin de osia unei căruțe
pe drumul pustiu și văd oase ieșind din praful roșu.
le ating pe rând, le înghit. îmi place să simt gustul țărănei
pe limbă. până vomit.

limitele mele sunt foarte largi.
pot să merg desculț ore în șir sau mă pot sufoca într-o clipă.

// șterg geamurile aburite. vreau să se vadă violența & ura din care e făcută
lumea în care traiesc.//

undeva urși trăiesc fericiți. aș vrea să fiu un urs
să caut hrană în permanență /să mă hrănesc încontinuu
dar nu găsesc decât oase.
și cu ele îmi

hrănesc frica.
hrănesc dragostea.
hrănesc moartea.

aici e o groapă comună. și eu continui să merg să le ating
să simt cum infecția îmi cuprinde tot corpul.

noaptea e liniștită. urșii au adormit.
de o săptămână visez soarele. întreg roșu nefalsificat de
nicio umbră, o combinație perfectă de căldură și lumină care mă iradiază.

// până mă trezesc din nou în camera mea //

aici îmi aduc aminte de o caruță trasă de cai
care mă târâie prin praful roșu. dar eu știu.
osiiile sunt cerul pe care-l văd senin, roțile se învârt precum soarele.
peste tot, în jurul meu văd scris / nu ai unde să fugi.

// zile și nopți la rând, visez soarele. și oasele, visez oasele strălucind
într-o combinație perfectă de lumină și căldură. //