Noaptea zdrențuită deasupra munților
și-a rupt mânecile și le-a aruncat,
eu am urmărit unde cad
și au alunecat pe apele somnului
în diminețile lumii.

Întunericul subțire, trezit amorțit
cu ochii de pâslă lipiți,
îl risipește lumina în hăurile morții.

Cerul e mai aproape de pământ,
policandru de lumini
pe care spiritul lumii
îl scrutează și încearcă să-l pătrundă
cu visarea și zborul.