Sunt așa sătul de calul meu verde,
ce șade umil și tace pe pereți
ca un Arsenie plictisit ce nu mai crede
în potcovirea cu evlavie a icoanelor.
Calul meu verde nu cunoaște adâncimea artei,
Nici că pisica are șapte vieți.
Nu înțelege lucrul sacru, simțirea sau trădarea,
Nici râvna vechilor profeți.
Calul meu verde e cam... obtuz.
Dar știe să mă mintă cum îmi place.
"Întregul univers ești tu", arareori nechează.
Nechează tare și scremut,
cam cu-același verde prefăcut
cu care se laudă frunzele iarna.
Of! Nemărginită pacoste, tu, verde cal,
ce neostenit mânjești pereții
odăilor sufletului meu
cu verdele tău tulbure, himeric, teleleu.
Sunt așa sătul de calul meu verde!