agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-06-01 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea 1 Fluviul meu, și tu, Tibrule, ești funest Acum când noaptea deja alunecă; Acum când persistent Precum suferința eruptă din piatră Un geamăt de miei se revarsă Rătăcit pe străzile terifiante; Rea-i așteptarea fără odihnă, Cel mai rău dintre rele, Să aștepți răul neașteptat Stânjenind suflet și pași; Câte suspine nesfârșite, câte lungi agonii Îngheață casele, vizuini în vânt; Acum că alunecă noaptea deja schingiuită, Că fiecare clipă brusc dispare Ori sperie ofensa atâtor semne Unite, aproape divine forme, strălucind Întru ascensiunea de milenii umane; Acum când deja devastată alunecă noaptea, Cât omul poate pătimi învăț; Acum acum cât subjug Lumea de abisale dureri se sufocă; Când chinul insuportabil Se descătușează între frați în ură până la moarte; Când îndrăznesc rostirea Blafemiatoarele mele buze: „Cristoase, zvâcnire de gând, De ce bunătatea Ta S-a îndepărtat atât de mult?” 2 E ora când oițele cu mieii lor Se risipesc buimăcite și pe străzile Orașului de-acum s-au încurcat; E ora când e ispitit un popor După smulgerile emigrației Și necugetata fărădelege A deportărilor; E ora la care îngropi Cu o fantezie năstrușnică Și mâini nerușinate După chipul lui rupe omul Imaginea lui Dumnezeu Și pietatea în strigăt se strânge cum piatra; E ora la care inocența Pretinde măcar un ecou Și geme și în inima mai împietrită din toate; E timpul când inutile sunt alte strigăte; Văd limpede acum în noaptea tristă. Văd acum în noaptea tristă, învăț, Știu că infernul se cască pe pământ Cu cât Omul se sustrage, nebun, Din puritatea pasiunii Tale. 3 Îți face rană în inimă Ghemul durerilor Ce stă să doboare omul; Inima Ta este locul entuziast Al iubirii cu sens. Christoase, zvâcnire de gând, Astru întrupat în tenebrele umane, Frate care te jertfești Veșnic întru ridicarea La Om a omului, Sfinte, Sfinte ce suferi, Învățător și frate, și Dumnezeu ce ne știi slabi, Sfinte, Sfinte ce suferi Pentru învierea morților din morți Și mângâierea nefericiților vii, Nu mai plâng numai de plânsul meu, Iată, Te chem, Sfinte, Sfinte, Sfinte ce suferi. Traducere Nicoleta Dabija
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate