I
Paris

e timpul să pleci

e timpul luării aminte la trecut

și al spusei
nu ne rămân decât amintirile

totul prilej de râs era

ar fi trebuit să ne așteptăm

s-a stins ca un felinar
la prima lucire a dimineții

II
floare cu tija fină
un copil alb bolnăvicios
legănat de vânt
în vreme ce voi neliniștiți erați
că se legăna în vânt

III
de-acum încolo te vei cunoaște
în perfecțiunea negrului

IV
când a trebuit
să îți iei zborul
suflarea ta împrăștia
antilope vesele
mii de ochi fantomatici
alabastrul și mătasea
febra ta înfrigurată
o, noapte dezgolită

V
stătea întins pe pat
tot îmbrăcat
țigara îi căzuse
din gură
cu câteva secunde înainte
cât
să spună
merg cu tine mai departe
stinsă
bine stinsă acum
stătea acolo
așezată duios
lângă un fir de scrum
și câteva picături de sânge
scurse din sânge

alt fir de sânge
în colțul gurii
era un rege din deșert
nu putea trăi
în Occident

își pierduse
domeniile
și brusc
s-a întors acasă

surâdea
cui voia să-l vadă

pentru pacea aceasta din zâmbet
cu adevărat mort trebuie să fii

VI
și mii de sfere
urlă
deodată
și nava monotonă
ca o porumbiță îmblânzită
de iasomiile
grădinilor sale
ca un scafandru
prin gura ta lacomă
mă duc înapoi.



Traducere Nicoleta Dabija