moartea e o femeie frumoasă, puțin cam prea tăcută
dar neagră ca tăcerea e doar așteptarea fără speranță
și după cum se știe, speranța moare ultima

viața e o competiție, alergi cu răsuflarea tăiată
fără să-ți dai seama că linia de sosire se-închide cerc
și fiecare zi e un concurs… concurs de împrejurări

în colțul meu, privesc toată această risipă
cândva am participat și eu, competitor plin de speranțe
acum aștept. pe prispă, privind cerul, numărând umbrele, trecerile

femeile frumoase parcă-s tot mai rare…