Catedralele înserării
așteaptă deschiderea cerurilor
cu pogorârea duhului sfânt.

Moarte strâmbă în coaje neagră
fuge de lumină în hăuri,
miroase a miez de nucă ars.

Nicio umbră nu aveam la mâini,
îndepărtând-o cu degete subțiri

respiram sunete de corn.

Când se urzea cântecul de seară
vocea mea urca pe note,

și mă simțeam omul zilei.