credeam că pleacă trenul tău mai întâi,
tu sperai că va pleca trenul meu
și ne uitam așa uimiți
unul spre altul,
iris în iris
prin hublouri de suflet,
mișcându-ne încet
pe linii paralele,
spre ceruri paralele,
cu gânduri paralele,
privindu-ne reciproc tristețea fluidă
prin pătrate de sticlă

și am impresia
că de fapt
am fi vrut amândoi
să plece doar gara
cu tot cu oameni,
cu trenuri și peroane,
cu tot cu praf și înjurături,
cu toate casele de bilete
la un loc
și timpul veșnic de așteptare

sau poate că ar fi trebuit
de fapt
să călătorim
împreună până la capătul lumii
pânâ la capătul ecoului,
chiar dacă ne-am fi făcut semnul revederii
mereu
din sensuri opuse