Mergem încet, spre Marele Hazard,
în liniștea de dincolo de lege,
pe unde zboară îngeri cu ciomege,
pe unde-n ape ruguri ne mai ard.

Ne ducem simplu, fără de-a alege
spre care căi din nou, în care gard,
ca bilele-ntr-un joc de biliard
împinși spre pribegiile pribege.

Când drum-nainte-i dis-de-dimineață
și-n mersul nostru-s țintele puhoi,
ne-amestecăm cu zorile de ceață,

ne pierdem pașii-n urmele de ploi,
de rătăciți, plecați din fortăreață,
ca și soldații marșului-napoi.


Plecăm… (sonetul despărțirii de Vulcan)

Plecăm de-aici, ne smulgem ca din vise,
spre dimineți de ceață și vâltoare,
pe unde-a fost și e îngrijorare,
iar zările se-nchid sau sunt închise.

Din hora noastră ca o-mbrățișare,
ce-a fost sortit să se întâmple-ni-se,
din univers de veselii comise,
ne ducem către marea distanțare.

Și locul nostru-n gol se va preface,
iar inimile, duse din Vulcan,
vor mai păstra și ele, ca-n găoace

un vid teribil, greu și suveran,
ce s-ar sfârși în alte zori, de pace,
când ne-om întoarce,-aceiași, peste-un an.


”Ia`și scrie”, La mulți ani!*

Trei ani ca niște șiruri infinite,
ca degetele strânse-n rugăciune,
trei ani în miez de roade mult mai bune,
decât au fost tulpinile pornite -

cu Prutul ca un brâu fără hodină
în strângerea de frați și surioare,
cu steagul nostru dincolo de soare,
purtat pe umeri strânși de ani-lumină.

Triumvirat de energii ferice,
sub semnul veseliei încântate
și-al plinului de creativitate,
în ochii lumii-au dat să ne ridice

ca niște aripi prinse îngerește
ori horă-n învârtiri de zeppeline,
de la Tomești la zările alpine,
ce-n vis de înălțime ne va crește.

La Copăceni, pe-a Bardului potecă,
la fel ne-au fost și cântecul și ia,
din Chișinău, ce dulce Bucuria
ne-a strâns în mijloc de Bibliotecă!

Veniți cândva, n-am mai aflat plecare
din Pădureniul raiului aproape
și încă lunecăm pe niște ape
din locul lui cu sălcii zâmbitoare.

Încoronați, cu dragoste firească
l-am plâns sub tei pe cel Nemuritor,
iar el ne-a plâns, cu infinitu-i dor
de-a ne vedea plângându-l fără mască.

Nici Țuțora în inimi nu ne tace -
pridvor de uriaș fără de toane
ne-a-nlocuit jeliri de ghinioane
cu versuirea blândelor noroace.

În casa lui de geniu ne așteaptă
de-acum Kogălniceanu, în curând
de auriu cuprinde-ne-om, pe când
urca-vom de prin cețuri înc-o treaptă.

Și-n versuri și povești, tot mai umani,
ne-om întâlni din nou și ne-om cânta
cel mai frumos de cum s-a fost cândva
un ”Ia`și scrie”, zilnic, ”La mulți ani!”

*25.07.2020, 3 ani de la ”nașterea” cenaclului ”Ia`și scrie”