fericirea sublimată lacrimi îmi usucă
e un revers al focului din soare
alung coșmarul, iluzia năucă
am un dor de ducă până la mare.

în flux nemărginit precum o maree
să cuprind țărmul cu povești de vară
acolo amurgul devine o cale lactee
care naște stele fără de povară.

fluidități transparente clare lucidități
se scurg din mine în albii de cuvinte
la periferia nopții zămislind seninătăți
litere de aur compun versul cuminte.

eu nu risipesc seve, rădăcinile vieții
în aula luminii eu urmez profeții.