sunt precum focul țâșnit din cărbune
să propag lumină în fiecare clipă
nu mă las pradă morții nebune
flăcări de dorință tristețea disipă.

ard ca o rază pe fruntea solară
potolindu-mi setea la izvor de vers
astfel mă dezbar de teama bipolară
brodând cuvinte la faptul divers.

la poarta paradisului cu sfinții păzesc
să nu între dușmanii să îl cotropească
în ploaia de lumină gânduri limpezesc
hrănindu-mă cu pronia cerească.

versul mă transpune într-o primăvară
muguri de cuvinte tăceri înfășoară.