m-am solidarizat cu copacii
de toate esențele.
ei mi-arată calea
și până la urmă, am ramuri ca și ei
am cuiburi pe umeri, în coaste, în inimă
și învăț păsările să zboare
de pe fruntea munților

aștept ploaia, aștept soarele, trăsnetul
și aștept
și țapinarii să mă radă de pe fața îmbătrânită a pământului

sunt solidar cu arborii
am învățat să mă îndrept după trecerea furtunilor
și să-mi țin înfipte rădăcinile din care am răsărit
mușcând din țărână până la sânge

am învățat de la copaci că pot aspira
urcând pe ramuri
ca pe niște trepte de catedrală
până văd și eu o părticică
din albastrul desăvârșit
al curburii pământului

am învățat mai ales
să rămân vertical până la căderea definitivă
în umbra propriilor frunze
iscălindu-mă
cu apa izvoarelor verzi