mama mi-a zis împletește-ți o rochie lungă

pentru atunci când eu nu voi mai fi

vor fi florile de deasupra ei

zburând ușor prin aer


și așa a fost


nu am făcut-o în schimb i-am umblat prin

pământul negru de pe mormânt și am scris cu sânge

durere

pe oasele ei albe ce păreau de sticlă

apoi m-am privit în oglindă

aveam sânii plini de pământ și gura plină de sânge


în jurul meu pluteau flori

și aerul era atât de plin de ele încât

au format un zid


apoi a fost bine

n-am mai putut-o vedea decât în vis

m-am îmbrăcat cu rochia lungă


cu degetul am apăsat un buton de pe zid

și am uitat-o


florile continuă și astăzi să zboare


când văd una mi-o prind în păr și cerul se înseninează

dar asta e o minciună / asta se petrece în vis


în realitate am spart zidul cu un ciocan și am sfâșiat și

rochia și florile.


într-o zi îi voi spune fiicei mele/ împletește-ți o rochie

lungă și neagră ca abanosul

și în jurul tău vor pluti flori


și așa va fi


aici unde

ceva putred ne înconjoară