Suntem niște ploi de septembrie
uitate în luna cireșar.
Avem furtuni în privire,
către dezolantul romantic pășunist,
așteptând să crească iarba.

Turme de mioare, capre, vaci,
ne calcă pe urme molfăind
tot ce am lăsat
în urmă cu treizeci de ani
pe ogorul betonului socialist.

Acolo după blocurile de piatră
sau din oameni încarcerați
la munca agricolă a fierului.

Suntem niște ploi de vară
martore la creșterea mlaștinii
productive de orăcăit.
Ținutul broaștelor iluzorii
cu piepturi umflate.

Suntem tumora norului gri
căutând soarele roz,
fie a Occidentului care nu a existat,
ori al Orientului care nu poate fi.

Un fel de pești internaționali
zbătându-ne pe uscat
spre deliciul pescarilor...