să-mi fac planuri pe Pământ nu are rost
mergi într-o vacanță dar nu-ți faci gânduri să te muți
mă bucur, alerg, zbor, dar în final
plec
drumul care m-a adus
sau pe altul , ce contează
nu-mi fac castele de nisip la marginea mării
valurile minunate înspumate se învolbură pe creastă
sfârșesc eroic pe nisipul fierbinte uscat al uitării
bagaj nu am , am venit gol și plec gol
nu înțeleg sensul dar lucrurile nu sunt făcute spre a fi pricepute
există fără a avea motive sau scuze,
să plângi înseamnă să pui cătușe aripilor
fluturele care trăiește o zi suficientă
pentru marele spectacol al vieții iluzorii
nu o să știe nimeni că am existat , nu mi-ar folosi la nimic
într-o zi formele de azi vor fi amintiri pentru nimeni
mă mișc într-un corp de-nchiriat uneori cam strâmt
bine totuși că n-am nimerit carcasă cu două numere mai mari
am intrat în rol însă piesa e gata
actorul este trist, bufonul plânge, regizorul a plecat,
cortina cade
pe cine interesează până la urmă,
toate astea?