„Am rămas profund impresionat de poemul „Venirea lui Iisus”, inspirat din Noul Testament și scris cu multă inspirație de poetul român-american Cristian Petru Bălan în spiritul creștin al credinței noastre. L-aș recomanda fiecărui credincios să-l citească cu atenție.”
Î.P.S. TEOCTIST, PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE


„Am rămas profund impresionat de poemul „Venirea lui Iisus”, inspirat din Noul Testament și scris cu multă inspirație de poetul român-american Cristian Petru Bălan în spiritul creștin al credinței noastre. L-aș recomanda fiecărui credincios să-l citească cu atenție.”
Î.P.S. TEOCTIST, PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

VENIREA LUI IISUS

Priviți cu toții către ceruri,
Priviți deasupra voastră - sus!
E-o revoluție-n eteruri?
Da, e VENIREA LUI IISUS !...
Măreață e! 'Nfricoșetoare,
Cum prevăzuse-Apocalipsa,
Dar câți o așteptau să vină?
Și câți, de fapt, îi simțeau lipsa?

Ca din senin, răsare-o cruce:
Din aur pare și lumini...
Un scurt cutremur se produce -
Și-n jurul crucii-s nori și crini.
Apoi în ceruri se-aranjează
Toți norii rotitori de foc,
Iar curcubeiele-i ornează;
Întregul cer e-un sfânt breloc.

Cu strigăte apare lumea,
Ies toți din case-'nspăimântați,
Orice vehicul se oprește,
Vezi mulți pe străzi îngenuncheați.
Destui se tot jelesc și urlă,
Câțiva, cu-n calm artificial,
Fac pe grozavii chiar și-acuma:
„E-un fenomen material!
Ceva se-ntâmplă cu-electronii
Din emisfera boreală...
Ce tot fac ăștia pe bufonii?!
Oricum, e-o cauză naturală...”

Dar alții - și nu sunt puținii -
Ridică brațele în sus;
Cu ochii-n lacrimi, prind să cânte:
„O, vin' din cer, al meu Iisus!”
Și-n timp ce cântă - o minune:
Mulți dintre ei se-nalță lin,
Atrași de-albastrele genune...
Și pier spre-al cerului senin!

Deodată-un trăsnet se aude,
Ce sfarmă multe pe pământ;
Răsună mii trompete-n slavă
Și-apare-un mare convoi sfânt.
Printr-un tunel de nori coboară
Mulți îngeri - miriade-n șir...
„Osana! Glorie!-Aleluia!...”
Răsună bolta de safir.

E-un cor cum n-a mai fost vreodată:
Tot cerul pare-un difuzor,,
Iar vocea lor, amplificată,
Spre mări și țări se lasă-n zbor...
Apoi o liniște se-așterne
Când crucea piere de pe cer.
În locul ei, apare-un SOARE
Clocotitor ca un crater,
Dar mult mai luminos, mai mare.
Ce lin coboară - Orbitorul!
El prinde 'ncet umană formă...
Da! Este EL, MÂNTUITORUL !

”Iisuse! - strigă lumea-ntreagă,
(Că-L văd pe glob de-a lung, de-a latul:
Tot cerul e-un ecran de-acuma) -
„Iisuse, iartă-ne păcatul,
Căci prea ne-am întrecut cu gluma...
Noi suntem ticăloși cu toții
Și mulți credeam că nu exiști;
Ne-a sucit mintea idioții,
Că de știam... n-am fi azi triști!”

Dar Domnul tace și coboară...
E-atât de minunat la chip!
Pe creștet poartă o tiară...
Și e chiar EL, nu-i vreun tertip!
Coboară lin spre-aceia, mulți...
El nu mai e umilul maur,
Nu mai e robul rupt, desculț,
Pășind prin gloduri și nisip...
Acum tot e-mbrăcat în aur,
De raze vii încoronat.
Mai are încă răni în palmă,
Mai are urme de sudalmă,
Dar a venit ca ÎMPĂRAT !
Căndva, văzură-n El doar mitul,
Nu Începutul și Sfârșitul!

Deși de fulgere-i privirea,
Cu ochii ne privește blând,
Și-L vede toată omenirea -
Dar cum? E-o taină pe Pământ!
Și nu mai zice „Pace vouă!” -
Ci spune simplu: „Am venit!”

Iar când rostește vorba nouă,
Învie toți care-au murit!
Și chiar cei vii pe loc se schimbă,
Cu toții alt chip au primit,
Putând vorbi oricare limbă,
Luând toți un chip duhovnicesc...
Deodată, El ridică dreapta -
Și unii-n dreapta-I se trezesc
Simțind că li se-nalță treapta...
Apoi ridică mâna stângă
Și alții-n stânga Lui apar...
Toți tremur și încep să plângă,
Căci îngerii explică-ndată
Cu voci ca să-nțeleagă clar:
„Se-ncepe MAREA JUDECATĂ !...”

Chicago, 28 dec. 1986