agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-07-27 | |
Doamne, de mi-ai dat copii,
N-ai putut ca să mi-i ții?! Să mă-nveți cum să-i păzesc, Legănați, să-i țin de mână Până zorii se îngână, Iar apoi, când se ivesc Nori de smoală-n asfințit, Să-i așez iar la dormit – Uite-acum nu-i mai găsesc! Dar îmi șterg ochii îndată Și m-apuc de căutat; Nu se știe niciodată, Poate, totuși, nu i-au luat. — Bine te-am găsit, pădure, Nu, nu-mi da nici fragi, nici mure! N-ai văzut niște copii? Mi-a răspuns: — Mă mir de tine, Toți copiii mei-s cu mine, Dar ai tăi pe unde-i ții? Când am spus că mi i-au luat, Codrul s-a înfiorat Și-a-nceput ca să suspine. — Mare, tu, cu valuri line, De-s copiii mei în tine, Dă-i 'napoi, să nu răcească! — Eu mă mir de întrebare, Cum să ții copiii-n mare? Ia-i cu tine, să trăiască! Când am spus ca mi i-au luat, Marea s-a învolburat Și a prins să clocotească. Pe câmp verde de-am ajuns, Minteni am primit răspuns: — Doar nu-s iepuri sau bursuci Ca să-i cauți pe câmpie! Nu-s aicea, cum să fie, Fugi la dânșii, und' te duci?! Când am spus că mi i-au luat, Câmpu-a plâns și-a sărutat Un fir mic de păpădie. — Vântule, stai un minut, Niște prunci tu n-ai văzut? —Nu, și nu mă dumiresc De ce-s oamenii nebuni Și, umblând după minuni, Pe copii îi rătăcesc. Când am spus că mi i-au luat, Vântul s-a întunecat, Șuierând prin văgăuni. — Lună dragă, stele multe, N-are cine să m-asculte! Dar stătea văzduhul mut. Doar o stea din mii și mii, Când aude de copii, Mă întreabă: — I-ai pierdut? Când am spus că mi i-au luat, Steaua care m-a-ntrebat S-a ascuns prin galaxii. … Boț de tină, efemer, Singur printre anateme, Ca un înger care geme, Clătinându-mă sub cer, Am spus: — Doamne, mi-au i-au luat! Și un chip însângerat Mi-a șoptit: — Știu. Nu te teme.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate