fetița din vis nu poartă mască

a crescut mare și a ieșit dintre pereții de sticlă

dar inima i-a rămas de sticlă

la cea mai mică atingere inima ei se contractă

ca un aparat de resuscitare

pe un pat de la ati

așa cum e toată lumea aceasta

îmbibată în sânge și moarte.

sunetele transparente ale orașului

o fac pe fetița din vis să iasă din vis

ca dintr-un tunel întunecat iar

oamenii o privesc ciudat.

e seară de vară și fetița își construiește un nou vis

de data aceasta își va face o casă din cărămidă și beton

va avea jardiniere cu flori roșii

și un pod cu un cufăr în el

se va duce și va umbla în el

acolo își va găsi pantofii și rochițele și păpușile din copilărie

și inima ei mică de sticlă

apoi va găsi un zid de care să se izbească ca inima să se spargă.

își va pune și ea o mască și va merge liniștită pe străzi

gândindu-se dacă lumea asta e mai frumoasă


când o vor lega de un pat ca să nu scape

ca și pe toți ceilalți

să se retragă înapoi în visele lor


va ști. nicăieri nu există scăpare.

încet, soarele va deveni mut.

îmbibat în sânge și moarte.

iar sunetele transparente ale orașului îi vor răsuna mereu în urechi

precum niște fluturi în alb negru zbătându-se

să iasă dintr-o fotografie veche.