el este obositor,
este mai obositor decât coborârea scărilor
de la metroul
ce duce în toate direcțiile,
el te poate întârzia
trenul tău să nu ajungă la peron,
te poate plămădi
într-o formă nouă necunoscută,
te poate întinde pe țărm
să cauți adăpost umbrei
ca și când aceasta ar fi un câine
ce te însoțește pretutindeni,
ești doar oglinda în care el își
face freza mestecând gumă
cu aromă de pepene galben
într-un orizont din care tu lipsești,
poți fi însă umbra spânzurată
de cuiul în care Dumnezeu își ține
obsesiile.