Visam cândva că eu voi fi om mare,
Dar alții mie aripile-au frânt,
M-au transformat într-o epavă-n mare,
Cu valuri spumegate adunând.

Și tot ce-n nopți eu construiam cu vise,
ÃŽn zori ei distrugeau cu vorbe reci,
Făcându-mi sufletul prea slab căci istovise
Să mai asculte doar cuvinte seci.

Acum aș vrea din nou să-mi dau culoare,
Să creionez ce ei au ruinat,
Dar greu mi-e duhul să-l înalț să zboare,
Când el de tălpi străine-a fost călcat.