Și totuși... ea în veci nu moare.
Doar se ascunde printre amăgiri,
Mințind atunci când suferă prea tare
Că a uitat de caldele-i simțiri.

Își pune masca dur-a ignoranței,
Tot afișând fațete cu sictir,
Mimând puterea seac-a toleranței,
Când în străfund nu e decât delir.

Și totuși... ea pururi trăiește
Hrănindu-se cu vechile-amintiri
Din care, la un moment dat, sporește,
Reînviind tăcute povestiri.