Nu înţeleg de unde atâta mişcare,
veselie, inerţie, tristeţe, dorinţă şi-ncrâncenare
acum, când cade frunza.

Acum,
când cade frunza ca omul trecut prin toate,
când ea, frunza, prin cădere se rupe-n acru
galben, dulce, verde, amar şi negru,

doar şi fix acum ar trebui să ne oprim solemn din toate,
să ducem mâna la inimă
şi să spunem
uite, cade frunza!