lumea era grăbită
și timpul se grăbea și străzile

experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăța să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate

ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înțelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului

încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reținem diferența specifică
aveam aceeași dragoste răvășită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă își inventa puii

când am început să vorbim
nimeni nu a ghicit semnele
istoriei personale.