chiar și la tristețe românul petrece
își îneacă amarul în paharul cu vin
chiar dacă norocul pe lângă el trece
își caută nădejdea în cerul divin.

eu speranța fragedă o frământ în cocă
pâinea zilei să se coacă pe vatră
sufletul zbuciumat iertarea invocă
și necazul îl aruncă pe fereastră.

o pagină din univers închiriez stingheră
tandrețea soarelui să o simt în piept
să schimbe în magie viață austeră
seducându-mi mintea cu sfatul înțelept.

în sanctuarul versului petrec și eu
beția de cuvinte nu este un clișeu.