cărăbuș de aur rupe lumea-n două
partea de lumină picură în rouă
partea de-întuneric cade ofilită
și din văl de mare cerul se ridică

convoi de chipuri, întrebări, speranțe
se-abat în drumul către nicăieri
la poarta amintirilor nici o speranță
căci urma-i s-a surpat de nu-s străjeri

flautul își risipește puterile în noapte
sunetele curg. tunele de fugă
frunzele cântă în noapte verdelui
la sufletul căruia candele galbene ard