agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-16 | |
Sunt sculptor vechi și noaptea mă culc în locul unde
Un bloc de piatră-așteaptă în atelierul meu, Ca mâna-mi exersată prin ani, să îmi desfunde Din marmura cea albă, orice-mi închipui eu... Visai că-așteaptă-acolo, închisă-n țepenire, O zână minunată plângând s-o liberez - Și-atunci mi-am luat ciocanul și dalta, cu grăbire, Și am pornit la lucru... Puteam să n-o visez? Încep să tai. Și țăndări sar multe, zi și noapte, Până lumina cărnii apare în profund Și ochii-mi, sfredeli ageri, văd formele necoapte Cum, clar, devin contururi umane ce se-ascund. Dar, rând pe rând, sculptasem: cap, trunchi, mâini și picioare; Când terminasem ochii, vă jur că mi-au clipit, Iar gura-i, cizelând-o, deodată-aud: „Au ! Doaree!...” M-am speriat de moarte și-afară am fugit... „Nu mă lăsa, iubite, căci dragostea din tine Mi-a dat din viața ta, dar n-am să-ți mai vorbesc...” Așa o auzisem că strigă după mine Și-am revenit spunându-mi c-am să m-obișnuiesc, Căci mai aveam detalii de finisat, destule... Când sânu-i șlefuiam, în gând i l-am sorbit; Simțeam că sunt magnetici, că piatra-avea celule, Părând o piele caldă sau... poate-am 'nebunit ! Păru-i curgea pe umeri ca două aurore Ce-i dezmierdau spinarea ce revărsa minuni Ca o Lactee Cale bombată-n dungi majore Pe-un arc de curcubeie curbate pe genuni... Ispititori, genunchii mișcară-ncet spre mine; Timid, retrasem mâna de pe rozeta-n flori, Schițând un voal subțire acoperind-o bine Și-atent sfârșisem zona de patimi și fiori. Statuile Venerei le-am luat drept inspirare Spre-ai finisa tot chipul superb prin străluciri. Perfect îmi reușiră splendidele-i picioare, Dar zâna mea-i aparte: ea are-n ea iubiri ! Când opera-mi fu gata - ce operă măreață ! - O admiram cu lacrimi, voios c-am terminat. M-am învârtit în juru-i privind-o drept în față, Iar ea, prin sfânt miracol, în zână s-a schimbat Și-a coborât la mine jurându-mi că m-adoră: „Stăpânul meu, îmi spuse, c-un glas de nedescris, A ta voi fi ! De veacuri aștept această oră...” M-a sărutat fierbinte și... m-am trezit din vis! Buimac, deschisem ochii dezmeticiți pe dată, Privind din pat statuia aproape terminată. Glen Ellyn City, 16 sept. 2020
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate