în icoană combustia rugăciunii are dricuri de toamnă
și Dumnezeu înhămat e la moarte
frunzele-s vis în memorii de verde
iar tu locuiești în enigmă

e timp de temniță a oamenilor albaștri, vinul sângerează din minți
întuneric seninului
iar tu miroși a toate sicriele laolaltă
întru cunoașterea de a fi

lumânări la creștetul naturii, prin ochi îmi intră incendii,
se scaldă-n roșul lacrimilor către a muri
pletele sălciilor văzului
iar tu ești o cruce pe care crește plumbul

zadarnic se împotrivește umbrei lumina,
în timpanul tăcerii bate secunda amurgului
și mormântul e strai de purtat în vecie

viul încă își întinde aripile spre zbor în respirații de cuvinte când
hârtia își întinde pielea pe masă
să zic un poem cu ajutorul venelor ei periferice,
poemul acela să supraviețuiască
retragerii în lut
a sângelui mărturie de viață