Într-o dimineață au început să mă doară
ochii, oasele, sângele
și din toate încheieturile
iubirile, despărțirile.
Apoi au început să mă șuiere gândurile, visele,
le-am încuiat într-o pasăre calătoare
și le-am lăsat să zboare
sublim numai spre ele însele.
După-amiază au început să mă lovească în tâmple
tăcerile, zăpezile
și în serpentine nimicitoare,
toate amintirile.
Pe înserate a început să mă usture orizontul
în iriși,
săgetându- mă,
sau poate era doar o lacrimă
prea fierbinte
pe obrazul de ceară,
și-atunci
le-am spus ochilor,
-Închideți-vă, plecați definitiv într-o zare
sau mai bine,
orbiți-mă !