ţie îţi era bine aşa,
stând ascunsă în tăcerea lucrurilor
şi doar uneori
în cuvântul strigat
de pe marginea prăpastiei

dar ţie îţi plăcea aşa,
în singurătatea invizibilă
a ideilor
erai mulţumită că te poţi înveli cu
atmosfera
ori cu sinele meu
că poţi număra ecourile gândurilor
şi le poţi risipi oricând
în haos
pe un fundal de ploaie

ţie ţi-era bine şi-aşa,
pe coclauri,
fiindcă ştiai să taci
în cântecul galaxiei
în luna din ape
în mijlocul câmpului
dar mai ales
în nisipul clepsidrei

tu nu existai ca substanţă
fiindcă tu erai doar o aură
în timp
şi îţi stătea foarte bine aşa,
cu părul tău lung şi rotund
înşirat peste râuri,
peste mituri
şi peste cândva-ul care a fost
azi