noaptea vălul este fin de tot

mă întind în grădină pe iarba uscată de secetă, sub trandafirul înalt

inspir aerul răcoros, aromat de frunzele trandafirului

aud șușotele râului de dincolo de case în liniștea deplină



sunt un playlist de secvențe,

un mozaic puzzle în care mai adaug o piesă,

holograme cu noi

o privire fixată în ochi

un trup zăbovind lasciv

o lună de 85% într-un semn zodiacal și cu planetă în conjuncție

pe care nu o vezi, fiindcă nu știi de ea



dar știi de Dumnezeu

îl cauți în tot și în toate

și îl găsești acolo unde te uiți mai puțin

într-un vârf de deal,

în aroma frunzelor de trandafir,

între ușile unei mașini în trecere,

în cădere, în cântec, în poezie, în atingere, în alinare,

aici și acum



inspir și urc,

fiindcă scara mă înalță deasupra acestui timp de angoase, vini și neîmpăcări,

acolo unde toate evadările fericite devin permanență,

acolo unde iubirea capătă culori ireale...



dar las semne peste tot,

să știi pe unde mă găsești,

când vei ști că e timpul să mă urmezi