Cobor pe străzi și fluier ca golanii
mai sparg vreun geam ori câte-un felinar în parc
mai sperii câte-o fată-ntârziată
de prea mulți ani să-ntineresc cu anii
și-apoi când se-nserează, roșu, negru
când lumea tristă merge la culcare
încep să iau copacii să le vorbesc pe rând
să latru înfuriat când trece vreo mașină rătăcită
să urlu depărtării, lunii ce răsare
sau chiar s-arunc cu bulgări de pământ
în rotunzimea ei

Nevăzute săgeți îmi străpung sufletul


1976