ca o frunză timidă
m-am desprins delicat
de pe buzele unui copac alb
și-ntr-un zbor lin mă așez pe
sărutul tău Toamnă

îmbrățișând pământul
cu un foșnet gângav
copacul își scutură frunzele
îngânate de o adiere de vânt
care și ea
într-un răsfăț nevinovat
se joacă printre crengile lui
fremătând cu aripioarele ei suave
liniștea
și tot el
se înalță ca o rugă de mulțumire
rostită de pământ cerului

plouă cu stropi mari de mărgăritar
peste mărturisiri de iubiri