Mi-apare-o lume nouă când stau cu ochii-nchiși:
E-abstractă, dar suavă și pare-adesea clară
Sau ca o apă-n tremur venind în ochi de-afară.
Sub nori albaștri, stranii, de nimenea trimiși...

Mă-nalț în sus și iată că-n jos mă văd mereu.
Cu pași ușori de aburi, și-odată-mi ies în cale
Castele mari de flori cu străluciri astrale,
Apoi florile-s fluturi cu trup de minereu...

Mai văd curgând luceferi, cascade-n cânt de harfe...
Iar eu zbor peste piscuri unde-s dureri-lumină...
Chiar de-mi deschid scurt ochii, păstrez tot pe retină
Și-ajung pe-o plajă caldă, pășind pe moi eșarfe...

Buimac, mă-ntreb cum somnul m-a prins o clipă-n plasă,
Cum amețit de visul ce mi-a fost dat să vină,
Mi-a-nlocuit realul, cu-o clipă și mai lină,
Cu-o lume virtuală, ciudată, dar frumoasă...

Glen Ellyn City, 13 oct. 2020