o răscoală de frunze cu vârfuri ascuțite
în fața ușii mele a izbucnit de aseară
nemulțumirea e un murmur continuu
i s-a alăturat și marea face spume pare să aibă guturai

nelalocul lor cuvintele lasă urme de metafore
niște melci iubitori de ploaie
norii s-au îngrămădit ca niște pietroaie în lupta de la posada

o coțofană se înfoaie de sus de pe stâlp
uralele ei de luptă ațâță și mai tare mulțimea

mă îmbrac într-o foaie velină ușoară de casă
cu un singur creion în buzunar
să mă apăr cum voi ști de iuțeala simțămintelor adunate pe prag jalbe de timp neînțeles
revoltat tocmai pe mine
cea cu multe cuvinte fugite de-acasă
pentru un poem nestăpânit în căutare de muze

acum pricep
ele au instigat la luptă
în curând voi locui într-un frunzar
iar toamna se va primeni să dea gata poemul