este trupul tău în vis/ șipot lin
de apă vie pentr-un obosit derviș
lumea asta a înnebunit
să pună asemenea dulcegării la
raftul pentru diabetici arunc
cartea din mână și trec
la raionul de mezeluri cumpăr caltaboși
tobă și la reducere o figurină de turtă dulce
în celofan aurit copilul care trăiește cu
perfuzii în mine se va bucura nespus
bucuria lui o îmbrac pe sub
pielea ridată cu speranța secretă că voi
întineri desigur
asta nu se întâmplă mereu
cel mai ades
în loc de pielea nouă îmi cresc din
trup flori de fân prin ele tu vii
în rochița ta apretată nu
mai ești fetița cu funde
care alerga după fluturi și se
cățăra desculță în copaci stăm amândoi
într-o reverie de bachelard transformând
prin puterea minții lumea din jur
într-un interior de poem sângele nostru
devine metaforă
metaforele devin artificii și uite cum ne
risipim pe cer ah până și lacul
codrilor albastru e acum un atlantic
pe care sânii tăi par
un iceberg în așteptarea titanicului
noaptea trupul tău se
decolorează cu fiecare atingere
trec peste el în vârful degetelor de
teamă să nu dispari fac
o scamatorie și
din sertarele irișilor mei scot
un strop de apă vie iar din cuvinte fac
panglici pe care le scot pe nas tu râzi
și îmi dai să citesc
jurnalul tău transformat în
instrucțiuni de folosire pentru
vesta de salvare în caz de naufragiu
sirenele sună prelung mai sunt câteva clipe
și vasul se va
zdrobi de iluzia trupului tău deja
văd cum ies din ocean
mâini disperate aud țipete
implorând ajutor bărcile sunt lăsate
la apă dar vai
sunt pline cu zei speriați îngeri orfani
provizii de tei în floare
poarta paradisului scârțâie
e prea târziu