Cafeaua zace mult prea rece
În ceașca albă de cristal,
Iar izu-i aspru, tăcut trece,
Prin fața mea. Un imoral.

Un ultim fum, și ea se stinge,
Mocnit în umbră, într-un colț.
Și înc-o clipă se prelinge
De parc-am tras ultimul glonÈ›.

Între-ntuneric și lumină,
Mă știu pierdută-n răsărit.
Doar c-o cafea ce se termină
Și-un fum ce pare infinit.