nisipurile mișcătoare
din palmă te înghit până nu
mai rămâne din tine decât un poem plictisit
crestez pe el câteva semne
cuneiforme unii zic că sunt vrăji că nicio
femeie n-a mai ieșit vie
din garsoniera mea cu pereți de hârtie
unde noaptea fabric poțiuni
ce pot învia morți anotimpuri priviri
îngropate în praful dintre ferestre
acolo ascund bagheta vrăjită ce face să
dispară tot ce văd și ating
părul tău blond părul tău verde
părul tău violet oglindit în apa neagră a
morții devine transparent mai în aval de
styx isus pescuiește
peștii sar în barcă
sălciile se întorc în muguri
cuvintele se întorc în razele lunii
tu te întorci
în garsoniera mea cât o coală a4
atât de limpede și de clară
încât nu te mai văd