EA

Ea își înfășura asfaltul de cuvinte,
fular gros împotriva iernii,
în jurul gâtului nesfârșit...
Ea tot aluneca peste străzi, plutea asemenea vorbelor
pe care nu le știi prinde-n setca gândurilor ...

Ea era furul coșurilor de fum
printre care alunecam tăcut
ca un faun năpârlit de timp,
de râsete fugare...

Ea era crucea zorilor
din care Dumnezeu fura câte un zâmbet
cruciș, cu baston,
felinar luminând un Montparnasse
iluzoriu întru
dorințele mele de Paris...

Ea era nimicul agonizând sângeriu,
ca un soare bandajat grijuliu
de-o mamă-surogat...

Ea era...