Veștmântul arămiu se scutură în cimitir,
Pe negrul marmurei e roșu de Stendhal
Ca vinul ce aduce în minte de poet delir
Când inima e atinsă de oftatul autumnal.

Prin ceața dimineții întrezăresc făptură,
Ea clipe calcă pe alee sub înalte tocuri.
Cu unduiri de șold apare mândra alură
Dar fusta scurtă cheamă la frivole jocuri.

Sub doliul pălăriei cu-o clasică croială
Văd cearcănele și mister în ochi căprui
Iar îndrăznețul decolteu trezește boală
În cordu-mi ale cărui toane bat haihui.

Știu că mă aflu acuma în regatul morții
Unde între cruci domină cenușiu și jale
Dar firea mea labilă se lasă pradă sorții
Pe care o fac interesantă femeile fatale.

Astfel că scot biletul la piesa de Cehov
Zicând că pentru teatru caut companie.
E abila stratagemă ce-ar duce în alcov
Putând fi scurtătura spre locul de vecie.