gândurile-mi bântuie ca niște năluci
prin lumea străbătută de teroare
candoarea florilor se usucă pe cruci
oamenii s-au înrăit și asta mă doare.

Dumnezeu e supărat pe lume o pedepsește
e supărat pe mine căci am păcătuit
pustietatea neagră se adâncește
drumul spre sfințenie este șerpuit.

moartea e pretutindeni necruțătoare
pandemia ucide unde nu-i vigilență
nu s-au inventat vaccinuri salvatoare
o spaimă cumplită face-n mine prezență.

aprind o candelă și în genunchi implor
cruțarea omenirii cu hramul sfinților.