Noiembrie, perlă pe cerul cenușiu,
treci din roșul călduț al zâmbetului de
octombrie, cu frunzele ce cad în vârtejuri
lente din galaxiile copacilor,
când trupurile lor sunt dezvelite
și formele rămân dezbrăcate făpturi tăcute;
când iarăși pamântul își brațele
golașe, spre cer,
spre decembrie cel alb, ce barba-i
dezplitește stele din nori, - fulguite clipe
așezate în straturi albe și moi, ca
mărturie a trecerii spre alt basm.
Noiembrie, te așezi liniștită în iarba verde,
ca o lună neinvinsă a toamnei.
Golașă ar fi amintirea fără tine,
fără încăpățânarea ta, fără secretele tale.
Amprentele tale sunt cele mai colorate
și mai aprinse din lunile anului.
Ești povestea de sfârșit a bucuriei vieții!