cu lanțuri la mâini și la picioare
vâslesc pe galera textului
respir ritmic uneori privesc
la steaua zăbrelită
care însoțește trirema spre indii
îmi potrivesc ritmul inimii
după bătăile tobei și nu încetez
să sper că viața există și
dincolo de limitele rigide
ale cuvintelor
că undeva mă așteaptă
primitoare și luxuriantă țara
promisă de un zvon îndepărtat de
chimvale lovite de șolduri unduitoare
sclavul vine cu porția de apă și
în căușul setei văd că totul nu e
decât o iluzie că voi sfârși
aruncat ca azazel dincolo de ziduri
în prăpastia dintre cuvinte
mă mulțumesc să cred că astfel
pământul înghețat va deveni
mai fertil cu un trup și mai primitor
cu un poem