o suferință din străbuni sălășluiește în mine,
o port în fiecare zi
mă face mai vie
fericirea mă amorțește
o alung,
ființa-mi orbită
plutește prin frânturile cerului,

încerc să tocmesc inocența spartă
pe bolta apelor din mine
formez un portret
cu țurțuri de amintiri înghețate,
îmi iau patinele și dansez dansul vieții
într-o zi de decembrie,
străpung prin vise zdrobite
ce mai dor și acum,

încet puterea de a iubi
se dezamorțește la fiecare rază de lumină
atinsă în zbor,
din sufletul meu
se naște oglinda adâncurilor,
acum limpezite de tumulturi
umbrele îmi spun adio,

dar suferința o mai port...