agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-12-04 | |
Afară, la fântâna grea,
În ger, trudește-o fată, Din căși, nevoia o-îndemna, Ar vrea, curat, să scoată. Îmi pare, paseri, lâng`-uluc Porumbii, plini de sete, Departe, pe un ram, un cuc Al năcăjitei fete De trec, pe stradă, ciurde, iar Sau oile, în pajiști Îmi pare-acum un rost de dar De ierburi și de capiști. Îmi pare, cerul e deschis Se-împrăștie, în fapte, De-i suflet rău, nu e permis, Să umble-afară-n noapte. N-ogrăzi se sparie un os De vaci și paseri multe Și parcă străzile miros Ca stelele prea culte... În grajduri, caii spărioși Mai prind comori să pască Sunt iepe, mânjii cei frumoși, Miroase a fetească Afară-acolo-spre cruciș Zac ulițe ciuntite, E rost de fân, prin grohotiș, Și ierburi pentru vite. Cu mâna încă sus, pe cui, În trudă e muierea, Iar pasările nimănui Porumbii-i cântă mierea. Căci apa ei, curată e Și scoasă-n miez de noapte Privirea e cinstită e I-o apă, pentru șoapte Ce între nopți, păgân, se zbat Îmi pare,-n faptul serii, Să fie dor, de așteptat, Aducerea muierii. De văz, e cumpăna prea grea Și paseri stau, în rânduri, Și seara-aceea, ar părea, Desprinsă pe la gânduri. De trec, în stradă, dimineți, Sunt șiruri, reci, de fluturi! În pare,-n noapte, te areți Magie, prinzi să scuturi. Afară, la fântână, tors, La cer, păianjen, inul Spre ea, sunt stele, neîntors, Își cată floarea vinul. Spre casă, -îndeamnă,-un pas ușor E rost de noapte moale, Mai știe mărul roditor, De dincolo de cale. Cu pasările după ea, În `căși, ar vrea să intre Miroase a stupi și a pingea Și sângele-i din vintre. E parcă, azi, un timp mezin Minutele rebele Din cer, au tremurat puțin Șiraguri dulci de stele; Îmi pare, paseri, după ea, Trecând, din basme-n basme Poveste - de pe cer curgea, Și stelele pe creaste. Și, de privesc, spre minunar` Îmi pare, timpul steie... Atâtea secole,-n cuibar, Mălaiul pe tuleie... Afară-acolo, spre cruciș Un Crist, pe o troiță Chiar lângă asprul grohotiș Pe frunte-i, romaniță... `Suspinuri, pași-i ține, azi, Păziți de-o dimineață, Îmi pare că nu poți să cazi, De lacrimi ți-cad pe față. Suspinele, de le arat, Făptura nu le ține, Și poate zic că niciodat Nu o să cazi, în spine. Și, dacă floarea s-a uscat, Târzie, romanița, E duioșia, minunat, Păzește, amu, lelița. Își zise rugăciuni, mereu, Iisuse, pe cărare! E roada cugetului meu Și-aduce alinare. Și dacă-acum, un gând pătat În noapte, o să steie Mi-aduc aminte, minunat, Și nu am fost atee. Păzită, paseri merg în șir, Și fluturi trec spre lună, Iar eu, cu stropul meu de mir, Nu-s singură, nebună... Îmi pare-amu, în pasul meu, Se leagă rugăciunea, Și totul duce-a-Dumnezeu Se lasă plecăciunea, Pe calea grea, cu înserări, Pe ulița, cu greul, Un bețivan pe trei cărări Nu-și vede Dumnezeul; Ci doară, timp, pe-un loc de lut, Odat` avea Lumină Se lasă timpul-început Și secole să vină! Cu ramuri, eu o-am primit Din noaptea cu mirese Secundele i-am înnădit Secunda mi-o prinsese... Cu apă, ea întâmpina, Ce chipul i-o arată, Vedenia ar dispărea, Și n-o găsi vreodată. Am dat, din nou, din timpul Meu, Femeii, alinare, Căci, peste toate, un ateu Nu și-ar găsi chemare. Bisericile strigă,-acum, Crăciunul e-înainte, Și de-întâlnesc, femei, pe drum Să vă feriți, cuminte. În cer, pesemne, nopți mă văd Dar nu scobor, -înainte, La judecăți, E Rai, și văd E lumea înainte. Și dacă floarea s-a uscat, Apusă, romanița, Un glas, odată, minunat, Păzește,-amu, lelița. Vă știu la Mine, feciorei În curăție cheamă Fecioarele ce-aduc ulei Și mere în năframă. De sus, vă văd, fiuți-mi sunteți Și vă întorn la Mine S-aduc cădelnița prin vieți Și-un timp de rugăciune. Pe drumul vieții, de alegi, Să stai pe lângă dânsul, Îmi pare, roza s-a deschis, Pe mini, mă umflă plânsul. Pe drumuri, de mai trec țărani, Eu n-o să știu de dânșii, Ci El, de Sus, Aldebaran Și crini, ce-L cheamă, plânșii... Poemul, astăzi, s-a închis Milenii s-or așterne Și poate suntem Paradis, Și pătimiri eterne... Poezie, 39 de strofe (Din Antologie, în trei părți, de poezie clasică, în pregătire.) Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit, 2020, cu modificări minore pe text |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate