și aripi de angoasă și bitum
îmi dădeau ghes ca să sar
jos pe apa neagră pluteau colaci și lumânări
era cred paștele blajinilor sau o altă zi în care
cerul nopții plutește pe apă
și tu nu mai încapi sub pielea întinsă
ca o foaie de cort privesc la
umbra care sărise deja cum îmi făce semn
e timpul îmi dilat pupilele și strig ceva neinteligibil
sunt hieroglifele din cartea morților până
jos o răsfoiesc în întregime dar nu găsesc
pasajul cu paradisul promis dezamăgit fac un
flashback și devin iar cel care eram înainte
e mai înalt decât mine și parcă are
aripi de porumbel el mi-a spus țin minte
că moartea nu e decât o păpușă gonflabilă
care când nu geme sub tine
îți dă întâlnire pe pod