Pe strada îngustă unde suflă perfidul
Și tânărul vânt dimineața în zori,
Apăruse de-o vreme, ocolind zidul,
Un parfum aspru, cu iz bătrâior.

Plutea peste flori spulberând insomnia,
Provoca o durere...ceva ca leșinul,
Parfumu-și cânta cu iz simfonia
Făcând trecătorii să-și viseze destinul.

Pe când adia, periind amintiri
Legate de viața de vânt ce-o avea,
Simți o-întrebare pulsând în priviri
Și în inima lui ce, fierbinte, bătea:

"-De unde tot vii și unde te duci,
De ce nu mai stai să alini în lumină
Dimineața și ziua te grăbești să n-apuci
De parcă te simți în suflet cu vină?"


"-Tu, floare, întrebi de ce mă grăbesc?
De ce plec dimineața zâmbind cu-n oftat?...
Simt că în mine se-ngrămădesc
Clipele, șoaptele, dansul curat

Și vreau să ajung la cascada iscată
De blândele, caldele și dulci mângâieri,
Să beau însetat, amintirea curată
Să rămână în mine mai mult decât ieri."

Așa grăi vântul parfumând dimineața-
Ca-ntr-o baladă cântată mereu-
"Dacă nu știi iubirea ce-ți faci cu viața?"
Întrebau trecătorii curgând ca ecou...