I.
ori te spânzuri/ ori te-neci/ ori la colectiv te treci poemul începe scrâșnind din dinți în crivățul din bărăgan stăm la givan în cuină la doda ruja pe masă arde o lumânare sfioasă ce proiectează pe peretele căminului cultural o lumină nefirească marca mosfilm în noi se aud lacrimi căzând grele ca o mână de pământ a murit eroul basmelor noastre nimeni nu știe cum îl cheamă al cui este dar toți îl priveghem fiindcă semănă cu morții noștri fugiți în munți la partizani prin noi trece un cal măiastru/ cu copite de alabastru a venit vremea să-i descântăm pentru el doda ruja găina neagră a tăiat/ 99 de cruci a înălțat/ pe cale/ pe cărare/ să fie de luminare/ să fie de iertare/ celui așteptat în cer

II.
cele de mai sus se întâmplau pe vremea când d-zeu era declarat dușman al poporului și aștepta să fie deportat în bărăgan în locul gol din icoane uica iosâm picta chipul eroului necunoscut frumos mai e doamne ca o șteblă de busuioc au șoptit cei adunați la priveghi și toți ne-am rugat ca mâine poimâine la ultima coasă să ne trezim cu el la masă printre toți morții noștri dragi un lung pomelnic ce umple satul la sărbători

III.
într-un colț 2 babe descântă de vremuri bolnave/ de moroi/ de strigoi/ cu 3 picere dinapoi/ de 4 împiedicat/ de 5 dăochiat atunci găina neagră a strigat numele mortului pe limba necuvântătoarelor imediat cerul s-a clătinat/ pământul s-a surpat și antihristu’ s-a arătat cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată a strigat actele la control mama voastră de sabotori eu am ridicat liniștit din umeri și i-am arătat buzunarele cusute de la haina de mort dom’ majur banditu’ ăsta n-are la el decât o fotografie dar chipul e atât de șters de soare de ploi că tare mă tem că e vreun strigoi