pentru toate cămăşile
pe care mi le-ai spălat cu
jumătate apă vie
jumătate apă moartă
sunt atât de multe încât
balconul nostru flutură ca o
pânză de corabie umflată de vânt
mutându-ne blocul de pe o
stradă pe alta dintr-un
oraş în altul până ce tata
a rătăcit drumul spre casă cântând
frunzuliță de migdală/ calul
meu fără zăbală/ stă la mândra la
portiță/ priponit de-o garofiță
în așteptarea lui
mama dă clipele cu var bunicii
ară sub pământ 3 hectare de
sfinți bizantini eu visez
că tata vine noaptea tiptil
și înfiletează un gol de aer în mine
atât de luminos și plin de jucării
că nu mai apuc să văd ce duce
tata în spate o
cruce grea de fontă pe care atârnă
bătută de vânt
cămașa lui albă de mire