Cu dinții privirii ochii mei smulgeau
din frumusețea cărnii tale.

Știam că mușcând astfel te pot potrivi
După cum prin veacuri vei arăta.

Că vei fi măr.
Mărul din care nu s-a mușcat.
Plin de nesfârșirea cărnii.

Și știam că astfel mă vei hrăni
Cu trupul umbrei tale întinse
Din mine peste ființa ta.

De aceea, nu din ceea ce te întrupaseși,
Ci din frumusețea pe care o vedeam,
Limpede, uriașă și pământie
Ochii mei doreau.