de la o vreme aveam vise lungi întinse peste preerii
mă-ntâlnisem cu toți cei care ajunseseră la destinație
într- o sală mare de așteptare în formă piramidală
dintr-o clădire labirintică cu ferestre în mozaic
drumurile în loc să se ajusteze se alungeau
devenind din ce în ce mai îndelungi
pierzându-se într-un orizont roșiatic-portocaliu
dintr-o dată mergeam pe fiecare drum
devenisem însăși preeria
pe care vânasem bizoni
din sala de așteptare piramidală a ieșit cineva
îi era foame
cu spiritul bizonului
răpus dintr-o singură ochire
ne-am așezat la masă
îi era sete
am găsit un râu subteran
cu păstrăvi zburând înspre izvoare
ne-am întins pe spate
priveam cerul cu nostalgia paradisului
o știam din cărți trăind apoape viu
prin reprezentări & caligrame
aproape șterse rupestre
încotro se vor îndrepta norii
speriind de turma de bizoni fără număr
melancolia dispăruse foarte bine am exclamat
vom avea pe cine să contemplăm
la umbra cărui vis să ne adăpostim în preerie
când vom găsi și mai multe urme adânci & sferice
pe care le vom descifra dându-le ofrandă zeilor
civilizației de care ne despărțisem așa cum
din porturi corăbierii în grabă
ridică otgonul pânzele femeilor
umflă marea cu lacrimi așeptptâdu-i
pentru și mai multe drumuri realizabile
atașabile de o lună asimetrică văzând-o
cum se desprinde de orbită
prăbușită-n preerie incendiind
ierburile animalele câmpului
avem de mâncare nu suferim de sete
ci de înțeles de nostalgia paradisului